Anul trecut, planificarea vacanței a fost o adevărată provocare. Prețurile au crescut peste măsură, iar opțiunile rezonabile păreau tot mai puține. După multe calcule și căutări, am ales să revenim într-un resort din Bulgaria, același ca și anul precedent. Am găsit acolo echilibrul ideal între calitate și preț, iar faptul că am mers cu mașina ne-a permis să economisim la transport și să investim în confort.

Dar nu despre locație e vorba, ci despre oameni.

În mijlocul unui resort de lux, majoritatea turiștilor erau români. Nu neapărat cei modești, ci mai degrabă cei cu o bună stare financiară. Și totuși, ceva lipsea cu desăvârșire: bunul simț, decența, educația și… Dumnezeu. Într-un peisaj de opulență stridentă, de copii obraznici și părinți absenți, am simțit că nu ne mai regăsim în valorile unei societăți pe care cândva o numeam „acasă”.

Miriam și Matei, copiii noștri, nu au reușit să lege nicio prietenie în primele zile. Erau, pur și simplu, „altfel”: prea blânzi, prea educați, prea curați sufletește. Până când, într-o zi, Matei a început să se joace cu un băiețel. „Friend!”, își spuneau cu bucurie. Vorbeau în engleză. Mai târziu am aflat: August, băiețelul cu inima caldă, era din Polonia. La scurt timp, Miriam s-a împrietenit cu Julka, sora lui. Și ele vorbeau în engleză. Apoi ne-am cunoscut și noi cu părinții lor – oameni muncitori, discreți, binecrescuți. Străini. Dar mai apropiați decât oricare „ai noștri”.

Și-atunci ne-am întrebat: oare am devenit noi niște dinozauri, sau lumea s-a schimbat atât de mult?

Nu știm încă. Dar știm că adevărata prietenie nu ține cont de granițe, limbi sau naționalitate. Și că uneori, cei mai frumoși oameni sunt cei pe care nu-i aștepți, dar pe care îi trimite Dumnezeu exact când trebuie