Uneori ne trezim din goana zilei și ne privim viața cu o luciditate tăioasă. Atunci încep întrebările. Întrebări care dor și care nu cer răspunsuri de la oameni, ci de la Dumnezeu și de la noi înșine.

Trăim pentru muncă. Pentru datorii. Pentru binele altora.

Dar, în toată această alergare, cine mai trăiește cu adevărat? Cine plătește prețul vieții irosite în afara sufletului nostru? Căci viața — acea taină unică și irepetabilă — se scurge. Nu se va mai întoarce. Fiecare zi pierdută nu se mai poate aduna înapoi.

Am învățat să împlinim ce se așteaptă de la noi. Să fim utili, practici, „responsabili”. Dar în timp ce bifăm sarcini și închidem cicluri, uităm să fim vii. Uităm de suflet. Uităm să iubim, să ne bucurăm, să mulțumim, să visăm. Ne împingem înainte între două balustrade de fier: datoria și frica.

Și atunci vine întrebarea sfâșietoare:

Cine ne va răsplăti pentru viața pe care nu am trăit-o?

Cine ne va mulțumi pentru zilele în care am renunțat la bucurie de dragul eficienței? Cine va întoarce timpul pierdut?

Și totuși, în adâncul acestei frământări, răspunsul nu este disperare.

Răspunsul este întoarcerea.

Căci cât timp mai suntem aici, putem alege. Putem opri alergarea oarbă și putem privi în sus, către Cer, și înăuntru, către inimă. Putem începe să trăim altfel: nu pentru aplauzele lumii, ci pentru pacea inimii. Nu pentru utilitate, ci pentru rost. Nu pentru ceea ce trebuie, ci pentru ceea ce zidește.

La sfârșitul vieții, nu vom lua cu noi nici realizările, nici aplauzele, nici mulțumirile oamenilor. Dar vom lua ceva: o conștiință curată. Iar aceasta este, într-adevăr, cea mai frumoasă răsplată.

Să nu uităm:

Nu este niciodată prea târziu să alegem viața care merită trăită.

Viața e frumoasă

Viața e grea

Viața e cu de toate

Delia -Maria „Viața cu de toate „