De câte ori strângem oare din dinți într-o singură zi?

Eu, dacă ar fi să număr, cred că aș ajunge la sute. Și nu exagerez. Parcă sunt vreo 270 de momente când simt cum mi se încleștează maxilarul de oboseală, de nervi, de presiune. Nu pentru mine, ci din dragoste și grijă pentru copii.

Uneori strâng din dinți ca să nu ridic vocea.

Alteori, ca să nu-mi iasă pe gură un cuvânt aspru.

Alteori, pur și simplu, ca să nu izbucnesc în plâns în fața lor.

E greu. Foarte greu. Cu cei mici de 6-7 ani, care cer atenție la fiecare pas. Și cu cei mai mari, adolescenți sau preadolescenți, care apasă pe nervi și pe răbdări. Uneori îmi spun: „Cum oare se descurcau părinții noștri sau bunicii noștri, care aveau câte 8-9 copii? Cum și-au dus luptele cu nervii? Pe cine certau? Pe cine iertau? Cum strângeau ei din dinți?”

Eu, seara, adesea stau cu mustrări de conștiință: am ridicat tonul, am zis ce nu trebuia, am fost mai grăbită cu nervii decât cu dragostea. Și totuși, în mijlocul acestui haos, învăț. Învăț că și părintele are dreptul la oboseală, că nu există perfecțiune, dar există puterea de a cere iertare.

Uneori le spun copiilor: „Nu voi sunteți problema, ci oboseala mea.” Și asta vindecă mult din vinovăția de peste zi.

Poate că „strânsul din dinți” e, de fapt, semnul cel mai clar că iubim. Că vrem să ne depășim firea noastră nervoasă și să nu lăsăm răul să răbufnească. Că încercăm să ne ridicăm un pas mai sus de fire, chiar dacă ne prăbușim uneori.

Și atunci, în fiecare „strângere din dinți”, încerc să pun o scurtă rugăciune:

„Doamne, dă-mi răbdare acum!”

Viața de părinte nu e ușoară, dar e o școală a răbdării, a iubirii și a iertării. Și da, uneori numărăm strângerile din dinți, dar mai important e să numărăm îmbrățișările, zâmbetele și momentele când, în ciuda tuturor, iubirea a câștigat.

⸻

✍️

Viața e grea

Viața e frumoasă

Viața e un dar

Viața-i cu de toate

Delia Maria – Viața cu de toate