Pe 1 Iunie îi sărbătorim pe copiii acestei lumi — indiferent de vârstă.
Pentru că toți cei care mai avem pe mama și pe tata în viață, suntem încă… copiii lor.

Unii oameni rămân copii toată viața.
Alții devin adulți prea devreme, atunci când viața le smulge părinții din inimă și din lume.

Tata a devenit adult la vârsta de doar doi ani.
Mama a devenit adult abia la 60 de ani, când a plecat la Domnul ultima noastră bunică.
Mama soacră a fost orfană de mamă de la naștere, și și-a pierdut tatăl la 14 ani.
Doar tata socru a copilărit mai mult — până spre 50 de ani.

Pentru noi, cei care ne putem încă sprijini pe mâna părintească, care putem încă să ne auzim strigați „copile” de cei care ne-au dat viață, este o binecuvântare nemăsurată.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru părinții noștri.
Să-I cerem să-i țină cu sănătate, cât mai mult timp lângă noi, iar pe noi — aproape de ei, cu dragoste și recunoștință, chiar și dincolo de distanțe fizice.

Inimile noastre bat, chiar și de departe, unele lângă altele.

La mulți ani, copii!
La mulți ani, părinți!

Viața e un dar.
Viața-i cu de toate.

„Nu-i presa pe copiii tăi. Ceea ce vrei să le spui, spune-le prin rugăciune. Copiii nu ascultă cu urechile. Numai când vine harul dumnezeiesc şi îi luminează aud ceea ce vrem să le spunem.

Când vrei să le spui ceva copiilor tăi, spune-i Născătoarei de DUMNEZEU, iar ea va rândui totul. Această rugăciune a ta va fi ca o mângâiere duhovnicească, ce-i va îmbrăţişa şi-i va atrage pe copii. Uneori noi îi mângâiem pe creștet, iar ei se împotrivesc, în timp ce mângâierii duhovniceşti nu i se împotrivesc niciodată.”

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul