Când sufletul tău obosește, îți cere să îl aduci ACASĂ

Ajungi uneori într-un punct în care simți că nu mai poți. O oboseală adâncă, nu doar fizică, ci psihică și sufletească, se așterne peste tine. Parcă sufletul îți este strivit, călcat în picioare de ritmul acestei lumi occidentale în care nu te mai regăsești. Poate fi doar un moment… poate trece. Sau poate nu. Numai Domnul știe.

Când sufletul ajunge acolo, nu cere mult. Cere doar să fie adus ACASĂ. Să se întoarcă acolo unde simte rădăcinile, liniștea, rostul. Și-atunci, chiar și o simplă reîntoarcere trupească pe pământul din care ai plecat poate deveni balsam vindecător.

Așa s-a întâmplat cu mine, cu noi, în toamna anului trecut.

De ce suntem obosiți?

Suntem obosiți pentru că viața noastră în diaspora germană este de o intensitate greu de descris. Nu trăim printre străini ca să „tăiem frunze la câini”, nu beneficiem de ajutoare, dimpotrivă — lună de lună, contribuim cu zeci de mii de euro la bugetul statului german.

Cu mâinile goale, dar cu nădejde în Dumnezeu, am clădit o formă de companie, o mică „firmă creștinească” care, de aproape zece ani, susține stabil financiar peste 30 de familii.

Peste toate acestea, adaugă și viața de familie, slujirea preoțească a soțului, slujirea mea de preoteasă și antreprenoare. Toate cer mult. Uneori prea mult.

Și simți cum ți se scurge energia, cum oboseala te prinde de umeri și îți spune: „Ajunge!”

Chemarea ACASĂ

Era sfârșitul lui septembrie 2023. În mijlocul furtunii profesionale și spirituale, Dumnezeu ne-a vorbit prin copiii noștri: „Vrem în România!”

Am cedat. Am cumpărat bilete. Și în câteva zile, am aterizat la Sibiu.

Chiar din primele clipe, am simțit cum Duhul Bucuriei începea să lucreze în mine. Încet, profund, tămăduitor. După ce am filtrat zgura — boala, răutățile, negativismul — s-a făcut lumină.

Am realizat că a fost cea mai bună alegere. Slavă Ție, Doamne! Slavă copiilor noștri care ne-au adus ACASĂ!

Toamna românească — vindecare tainică

Pe 29 septembrie s-au împlinit 15 ani de când am plecat în lume cu două valize. Și tot atâția ani de când nu mai trăisem o toamnă românească:

miros de fum amestecat cu aer rece de seară,
struguri copți în vie,
nuci verzi și legume proaspete culese din grădină,
și bucatele mamei, pregătite cu dragoste, în ciuda durerii ei.

Copiii au alergat pe câmpuri, au colindat curțile copilăriei mele, au simțit iubirea pură a bunicilor, acea iubire tămăduitoare care le lipsește atât de mult.

Eu am prins câteva clipe de liniște deplină în curtea casei părintești. Am inspirat adânc și am simțit cum sufletul mi se liniștește. Aer de toamnă. Terapie adevărată pentru minte și inimă.

Simplitatea aduce bucurie. Ce bine e ACASĂ!

O paranteză necesară: Nu ne judecați

Voi, cei care ați rămas aici, ACASĂ, poate că așa v-a fost dat. Nu judecați pe cei care au plecat. Dumnezeu ne-a chemat la lucrare în alt pământ. Nu pentru bani, nu pentru confort.

„Nu au reușit alții să strângă, cât am dăruit noi.” – nu o spun cu trufie, ci cu durere și cu adevăr. Și dacă am făcut ceva și pentru noi, am făcut din ceea ce a scăpat printre degete după ce am dăruit altora.

Când va fi vremea, Domnul ne va arăta o altă cale — poate chiar întoarcerea ACASĂ.

„Facă-se voia Ta, Doamne, nu voia noastră.”

Încheiere cu mireasmă de toamnă

Despre această toamnă aș putea scrie la nesfârșit. Dar mă opresc aici. Mai jos sunt câteva poze și filmări, nefiltrate. Sunt ale mele. Sunt har și alinare.

Poate nu vor spune nimic altora. Dar pentru mine… slavă Domnului pentru toate!