În fiecare an, în perioada carnavalului, încercăm să fugim puțin din cotidian — doar eu și fiica mea. O excursie scurtă, de suflet, mamă și fiică. Anul acesta ne-am bucurat de patru zile împreună, între 9 și 13 februarie. Nu am plecat departe, dar am ajuns departe de griji. Într-un colț de natură curată, într-o zonă tihnită din Germania, unde pădurea respiră încă netulburată, iar clopotele bisericuței răsună blând peste dealuri.

Am călătorit cu trenuri schimbate în trei gări mari, cu un buget modest, dar cu o inimă plină de recunoștință că suntem doar noi două, ca două prietene. Fiecare zi a început cu un mic dejun sănătos, apoi o plimbare în liniște, cu rugăciuni rostite în șoaptă și lumânări aprinse în bisericuța din apropiere. Ne-am răsfățat în băile termale și ne-am bucurat de lipsa telefoanelor — o binecuvântare care ne-a ajutat să fim cu adevărat una lângă cealaltă.

Am citit, am râs, ne-am jucat și ne-am povestit una alteia ce n-apucăm să ne spunem în agitația zilnică. Miriam mi-a spus de mai multe ori cât de fericită este, cât mă iubește și cât de bine îi este doar cu mine. Iar eu am fost, în toate zilele acelea, tot mamă: atentă, responsabilă, tăindu-mi voia pentru a-i face ei loc să se simtă văzută, iubită, ocrotită. Pentru că, până la urmă, asta e iubirea unei mame: o tăiere tainică a propriei voințe, făcută cu dragoste.

La plecare am mai trecut o dată pe la bisericuță. Am aprins lumânări, am lăsat un gând scris într-un caiet, am cules două brândușe galbene și am pornit spre gară. Cu sufletul ușor, dar și cu dorul deja instalat. Ne-am promis că vom reveni curând — și în formula aceasta, dar și cu toată familia.

Slavă Domnului pentru toate darurile Sale!

Viața-i grea.

Viața-i frumoasă.

Viața-i cu de toate.

Viața e un dar.

Delia Maria 

13 Februarie 2024