Despre dragoste, lipsuri și ce lăsăm mai departe copiilor noștri.

Spunem adesea că ne dorim ca pruncii noștri să aibă o viață mai ușoară decât am avut noi. Să nu cadă acolo unde am căzut noi. Să fie în picioare când noi ne vom lua mâinile de pe ei. Să nu fie nevoiți să se târască pe coate, cum poate am făcut-o noi cândva. Dar viața ne arată că acest drum nu e nici simplu, nici drept. Iar uneori, o simplă scenă cu un bunic și nepotul lui poate aprinde în inimă o lumină — sau o durere tăcută, care cere să fie înțeleasă.

⸻

Eram la Therme cu fetița mea, Miriam, aproape de 12 ani. Eu mâncam o salată, ea era în apă. Când ne-am reîntâlnit, i-am povestit o scenă pe care o văzusem: un bunic și nepoțelul lui, îmbrăcați cu haine groase, rătăceau prin zona de servire a mesei. Bunicul, roșu la față și transpirat, îl ținea cu grijă de mână. La masă, nepoțelul se bucura de o farfurie plină cu gogoși glazurați. Se murdărise până la urechi de ciocolată, iar bunicul îl ștergea blând, din când în când. Se vedea că nu era mediul lui preferat, dar era acolo pentru nepot. Și era prezent — cu tot sufletul.

Miriam m-a privit cu ochi umezi și m-a întrebat:

— O să faceți și voi la fel cu copiii mei? Și cu ai lui Mati?

I-am promis că da. Și în tăcerea aceea care a urmat, o tăcere ce spunea mai mult decât orice cuvinte, ne-am îmbrățișat.

⸻

Lipsa bunicilor – o durere greu de compensat

Sunt copii care cresc fără bunici. Fără bunici în preajmă, fără bunici care „să bunicească”. Și da, unii copii sunt mai săraci decât alții nu din lipsa banilor, ci din lipsa acelei afecțiuni simple, calde, constante. Copiii noștri, crescuți în diaspora, au parte adesea de o copilărie fără bunici aproape. Iar noi, părinții, facem tot ce putem ca să umplem acest gol. Dar sincer… uneori nu reușim. Și o spun cu inima grea, privind în ochii copilei mele atunci când vine momentul despărțirii de bunici.

Pentru aceia dintre voi care aveți bunici aproape — nu doar în acte, ci cu adevărat prezenți și iubitori — cinstiții ! Mulțumiți-le și cinstiții cât trăiesc și și după aceea. Prin ei, Dumnezeu v-a adus în lume, și tot prin ei a lăsat o binecuvântare și peste copiii voștri.

Pentru bunicii care pot și vor, fiți acolo pentru nepoții voștri. Iubiți-i și arătați-le aceasta prin gesturi simple, blânde și pline de har. Nu știți câtă plată cerească se pregătește pentru o astfel de dragoste.

⸻

În loc de încheiere

Acest blog nu este comercial. Este un jurnal scris pentru copiii mei. Ca să rămână o mărturie, un dar, o comoară de suflet. Pozele pe care le atașez nu sunt doar imagini — sunt bucăți de suflet. Sunt pentru ei, pentru mai târziu, când poate nu vom mai fi toți împreună. Și sunt pentru Dumnezeu, care vede tot, chiar și lacrimile acelea pe care nu le vede nimeni altcineva.

Viața-i grea.

Viața-i frumoasă.

Viața-i cu de toate.

Viața e un dar.

Delia Maria

14 februarie 2024