Viața se aseamănă cu o mare nesfârșită. Uneori e liniștită, senină, mângâiată de lumina blândă a soarelui. Alteori e tulburată, cu valuri mari, cu furtuni care par că nu se mai termină.

Unii oameni plutesc în derivă, fără direcție, fără ancoră, lăsându-se purtați de curenții zilei. Alții înoată cu putere spre un țărm pe care doar inima lor îl vede. Sunt și corăbii care se prăbușesc, sufocate de poverile adunate în cală – griji, temeri, regrete. Iar uneori, în mijlocul întinderii, ne dăm seama că am uitat să ne uităm la cer. Că ne-am încrezut prea mult în busola noastră și prea puțin în Voia lui Dumnezeu.

Dar Marea Vieții nu e doar luptă. E și frumusețe, și har. În adâncurile ei zac comori nebănuite: iertarea, iubirea, curajul, speranța. Cine are ochi să vadă și inimă să simtă, descoperă că fiecare val e o lecție, fiecare furtună – o trezire, fiecare răsărit – o binecuvântare.

Așa că, oricât de greu ți-ar fi, nu-ți abandona corabia.
Ridică-ți privirea către Cer, încrede-te în Călăuza care vede dincolo de zare, și amintește-ți: nu ești singur pe mare. Niciodată.

Viața-i grea.

Viața-i un dar.

Viața-i cu de toate.

Delia-Maria– 08 Mai 2025