Este ușor să te îndrăgostești. Mai ales când ești tânăr. Când inima vibrează la orice privire și sufletul își caută perechea cu o foame adâncă de iubire. E ușor să simți fluturi, să tresari la un cuvânt, la un zâmbet, la o atenție. Îndrăgostirea este frumoasă. Curată. Dar este și înșelătoare. Pentru că toate îndrăgostirile, la început, par la fel.

Și atunci apare întrebarea: în spatele îndrăgostirii mele, ce se ascunde? Este dragostea aceea adevărată, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel, dragostea care „nu cade niciodată”? Sau este doar un foc de paie, o flacără care se stinge la prima ploaie? Dragostea care rezistă – cu adevărat – este rară. E o piatră de temelie, nu o emoție de o clipă. E o alegere, nu doar o simțire. Și, mai presus de toate, este dar de la Dumnezeu.

Cum să știe un tânăr, o tânără, ce se află dincolo de zidul gros al îndrăgostirii? Cum să vadă ce urmează? Va fi această iubire o cruce dusă împreună până la capăt? Sau va fi doar o floare de primăvară care se scutură la primul vânt?

Răspunsul nu poate veni decât de la Dumnezeu.

Tinerii, în frământarea lor, rareori știu ce să ceară. Rar știu să se roage. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu au învățat cum. Îi doare, simt, se tulbură, iubesc. Dar nu știu să-L ceară pe Hristos în dragostea lor. De aceea, suntem chemați noi, părinții, să ne rugăm pentru ei. Să așezăm la picioarele Crucii rugăciunea aceasta: „Doamne, luminează-le mintea! Să nu se îndrăgostească decât de cei care pot dărui acea dragoste care nu cade niciodată. Și ajută-i și pe ei să fie acea dragoste.”

Sunt tineri care cer. Sunt tineri care doar speră. Și sunt tineri care se aruncă orbește în iubire, fără nicio rugăciune, fără nicio întrebare pusă Cerului. Pentru toți aceștia să ne rugăm noi. Să ceară Dumnezeu pentru ei. Să le scoată în cale omul potrivit – nu doar la chip, nu doar la cuvânt, ci la inimă. Omul care să poată fi piatra tare pe care se zidește o viață. Omul care nu se sperie de necaz, nu fuge de greutate, nu dispare la primul nor.

Căci valul tinereții trece. Frumusețea se duce. Îndrăgostirea e o poleială trecătoare. Rămâne în urmă adevărul: ori dragostea care cade, ori dragostea care rămâne în picioare.

Iar acea dragoste care rămâne nu vine de la noi. Nu o putem fabrica. E dar. E alegere. E cruce dusă în doi. E Hristos în mijlocul legăturii.

De aceea, să nu uităm: dacă vrem binele copiilor noștri, să ne rugăm. Să cerem pentru ei, când ei nu știu ce să ceară. Să-L rugăm pe Dumnezeu să le dea nu doar o iubire trecătoare, ci o iubire care rodește în veșnicie. O dragoste care nu cade niciodată.

Dumnezeu să-i lumineze pe toți tinerii și pe toți părinții care mijlocesc pentru sufletele lor!

⸻

Viața e un dar

Viața e frumoasă

Viața e grea

Viața e cu de toate

Delia Maria – Viața cu de toate

sursa fotografii : Pinterest