Deși trăim în Germania, unde copiii sunt obișnuiți ca de Paști să caute ouă colorate și jucărioare prin grădină, am ales să le spun copiilor mei altceva:

că nu iepurașul, ci îngerașul este cel care le lasă aceste mici bucurii.

Așa a apărut la noi în familie „Îngerașul de Paști”.

Nu mi-a venit altă idee atunci, când Miriam era micuță și nu avea sens să-i țin o întreagă lecție despre simboluri și tradiții.

Știam doar că nu vreau să o cresc cu ideea că iepurașul are vreo legătură cu Învierea Domnului.

La fel am procedat și cu calendarul de Advent, înainte de Crăciun.

Copiii mei nu coboară dimineața să vadă „ce le-a pus mama în săculeț”, ci să vadă ce a lăsat îngerașul pentru ei în ziua respectivă.

Nu am vrut să fiu nici habotnică, nici să le interzic cu totul bucuriile nevinovate pe care le văd la colegii lor.

Dar am încercat să îmbrac totul în altă lumină.

Le-am explicat, pe măsura înțelegerii lor, că de Paști sărbătorim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, iar de Crăciun — Nașterea Lui.

Le-am vorbit despre Patimile Domnului, de la „are Doamne-Doamne bubiță”,

până la:

„uite cum S-a jertfit Iisus pentru noi, ca să ne mântuiască”.

Nu le-am spus povești, ci adevăruri duhovnicești, spuse cu grijă, blândețe și dragoste, în cuvinte pe care sufletul de copil să le poată înțelege.

Pentru că Paștile și Crăciunul nu sunt doar niște zile libere.

Nu sunt doar despre mâncare, joacă și cadouri.

Sunt despre Hristos.

Și iată că au înțeles.

Atât de bine, încât anul acesta, chiar în ziua de Paști,

eu — obosită și înconjurată de iepurași decorativi peste tot — am spus, fără să gândesc:

— Haideți în grădină să vedem ce a lăsat iepurașul…

La care Miriam m-a corectat, cu seninătate:

— Îngerașul de Paști, mami. Nu iepurașul.

Facem și noi ce putem.

Restul îl lăsăm în mâinile Domnului.

El știe cum să crească mai departe semințele pe care le punem cu dragoste în inima copiilor noștri.