„Dumnezeu are multe feluri de leacuri pentru mântuirea noastră.”

Fiecăruia dintre noi, Pronia divină îi rânduiește exact ceea ce are nevoie. Căci nu există suflet omenesc care să nu aibă nevoie de vindecare, de întoarcere, de mântuire.

„Cine se poate lăuda că are inima curată? Sau cine va cuteza să spună că este curat de păcate?” (Pilde 20, 9)

Nu există om fără păcat. Poate vei spune: „Cutare este drept, milostiv, iubitor de oameni.” Sunt de acord. Dar tot nu se poate ca acel om să nu fi greșit în ceva.

• Poate a fost biruit de slavă deșartă,
• Poate a cârtit,
• Poate a avut gânduri de judecată, mândrie sau necredință.

Unul face milostenie, dar nu e curat cu inima. Altul se păzește de păcate, dar nu se ostenește să dăruiască. Fiecare are câte o virtute, dar și neputințele sale.

Nu există om desăvârșit în dreptate, în curăție, în fapte bune. Dar, în același timp, nici omul păcătos nu este lipsit cu totul de bine. Fiecare ființă omenească a făcut, poate fără să știe, un lucru bun, cât de mic, într-un moment al vieții sale.

Legea răsplătirii

În această viață, tuturor li se aplică legea dumnezeiască a răsplătirii:

• Cei virtuoși trec prin necazuri și suferințe, ca să se curețe aici de păcatele lor, ca să nu piardă Raiul.
• Cei nedrepți se bucură uneori de binefaceri pământești, pentru puținele lor fapte bune, dar pierd veșnicia.

De aceea, când suferim pe nedrept, să nu cârtim. Este cu îngăduința lui Dumnezeu. Poate pentru a ne spăla păcatele, poate pentru a ne întări în răbdare, poate pentru a primi cunună în Împărăția Cerurilor.

„Când suferim pe nedrept trebuie să știm că asta se întâmplă cu îngăduința lui Dumnezeu, fie pentru a ne spăla păcatele, fie pentru a primi cununa.”

— Sfântul Ioan Gură de Aur, „Problemele vieții”

Viața e cu de toate.
Viața e grea, dar e un dar!
Slavă Ție, Doamne, pentru toate!