O mărturisire emoționantă despre casa părintească, părinți, recunoștință și promisiunea de a păstra vie moștenirea sufletului. Un articol plin de dor, rugăciune și rădăcini.

Azi suntem în vizită la bunicii materni ai copiilor mei, adică la părinții mei.

Ce bine că mai avem o casă părintească bătrână și obosită de anii mulți care au trecut peste ea, de anii în care ne-a adăpostit pe toți… Slavă Ție, Doamne, că încă în prag ne mai așteaptă doi părinți – bolnavi, bătrâni și obosiți – care s-au străduit toată viața ca nouă să ne fie bine.

V-a fost greu, părinții mei, și cred că nici măcar nu știm cu adevărat cât de greu v-a fost, căci nu ne-ați spus tot ce ați dus pe umeri.

Ați pornit în viață de la nimic. Tata – copil orfan, mama – dintr-o familie modestă, dar cu credință mare în Dumnezeu. Ați dat viață și ați crescut frumos patru copii și ați dobândit o casă cu mult teren în jur. Gândindu-mă la cât de greu v-a fost, nu-mi rămâne decât să mă înclin și să vă sărut mâna muncită.

Dacă v-am putea urma…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Iar vouă, părinților mei, vă mulțumesc pentru viață!

Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Sunt sigură că ați dat tot ce s-a putut. Dacă ați fi avut mai mult, mi-ați fi dat fără ezitare. Vă mulțumesc că m-ați iubit necondiționat, chiar și atunci când am greșit.

Vă cer iertare dacă nu am fost cea mai bună fiică. Vă cer iertare pentru toate câte v-am greșit, cu voie și fără voie. Și dacă până acum nu am făcut destul, promit că mă voi strădui să fac mai mult de acum înainte.

Și promit, împreună cu frații mei, că ne vom înțelege și nu vom vinde niciodată casa părintească. O vom renova cu grijă, dar ne vom strădui să păstrăm cât mai mult din ceea ce o face unică și plină de amintiri – ca atunci când nu veți mai fi, să ne amintim cu dor de voi.

Cu recunoștință veșnică,
Fiica voastră Delia Maria

Poezie de suflet – Grigore Vieru

Ascultați-mă surori pe mine
Și voi frații mei ce v-ați sfădit,
E păcat, nu-i drept, nu este bine
Să vinzi casa care te-a-ncălzit.

Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt,
Încă vin copiii s-o colinde…
Nu știu că părinții nu mai sunt.

Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde pragul părintesc,
Dintre-atâtea locuri dragi și sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.

Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toți avem copii și vremea-i grea,
Însă cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care mama ne-aștepta?

O vom da și vom schimba lacate,
Și vor pune și ferestre noi,
Și trecând pe lângă ea vreodată,
Va privi ca la străini la noi.

Om pleca și noi cândva din viață
Și părinții sus ne-or întreba:
Ce mai face casa lor cea dragă?
Cine are grijă azi de ea?…

Versurile sunt și cântate cu emoție de Ion Dolănescu, Fuego și alți artiști români. Găsești una dintre variante aici:
Ascultă poezia cântată