„Dumnezeul meu, iartă-ne pe noi, păcătoșii, care nu suntem nici farisei, nici vameși, ci un amestec necinstit din amândouă”.

Atunci idealul societății era fariseul. Astăzi este vameșul. Atunci omul se fălea pentru că respecta voia lui Dumnezeu. Astăzi omul se laudă pentru încălcarea voii lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu rânduia viața oamenilor. Astăzi fiecare devine dumnezeul vieții sale și „strigă” că nu are nevoie de Dumnezeu. Conștient sau inconștient, oamenii nu se mai primejduiesc de egoismul fariseului, ci de… fariseismul vameșului. Astăzi omul se laudă pentru păcatele sale. Păcatul îi este definirea libertății și, intrând într-o concurență rațională cu Dumnezeu, și-a închipuit, ticălosul, că aceasta este calea care îl va face fericit.

sursa: marturieathonita.ro