3 minute pe zi… cam atât am avut pauză în fiecare zi, fie că a fost vacanță, concediu sau o zi obișnuită. Asta de aproape 10 ani încoace. Și totuși, mulțumim lui Dumnezeu și pentru acestea!

Se pot număra peste 3.560 de zile în care suntem în activitate continuă, fără week-enduri sau duminici libere, fără să simțim cu adevărat tihna unei odihne. În aparență, am fost și noi în concediu, dar în esență, viața noastră nu s-a oprit nicio clipă.

Chiar și atunci când plecăm departe de casă, ritmul rămâne la fel de alert, poate chiar mai intens. În vacanță se adaugă „obligațiile de concediu” peste cele aduse din Germania: coordonarea muncii ca antreprenor, responsabilitățile de mamă, menaj, gătit și rezolvarea de urgențe profesionale prin telefon sau email.

Fiecare zi se împarte între grijile pentru copii, solicitările profesionale și efortul de a oferi zâmbete celor din jur. Iar în România, vizitele devin adevărate slujiri: ascultăm dureri, oferim încurajare, ne asumăm prezențe active, chiar și când interiorul nostru e copleșit de propriile poveri.

Am învățat să ne bucurăm de pauze de 3 minute – atunci când copiii se joacă în liniște, sau când savurăm o gură de cafea în tihnă, înainte ca totul să reînceapă. Sunt momente scurte, dar prețioase, pe care încercăm să le primim ca daruri.

Și marea? Da, marea este tot a copiilor. Pentru ei este bucuria. Noi suntem acolo, aproape invizibili, ca slujitori ai unei iubiri necondiționate. Mâncăm când apucăm, ne odihnim cât ne lasă, trăim pentru ca ei să aibă amintiri frumoase. Iar când reușim să spunem: „copiii mei sunt fericiți”, tot efortul pare a căpăta sens.

Nu ne mai plângem că vacanța nu e vacanță. O numim, mai degrabă, misiune. Slujire. Iubire în mișcare. Pentru că în toate acestea se ascunde și oboseala, și bucuria, și viața adevărată.

Viața-i cu de toate. Viața e un dar.