Nu toți cei care ne iubesc o fac în felul în care inima noastră ar fi vrut să fie iubită. Și, poate, nici nu e de datoria lor. Căci iubirea adevărată nu se măsoară în vorbe mari sau în gesturi zgomotoase, ci în prezențe tăcute, în rugăciuni spuse în taină, în grija nevăzută care se varsă, discret, peste zilele noastre.

Există oameni care ne iubesc în chip smerit — fără să ne ceară nimic, fără să se impună, fără să ne tulbure pașii. Oameni care, poate, nu știu să spună te iubesc, dar care ne întreabă dacă am mâncat, dacă am ajuns cu bine, dacă ne doare ceva. Aceasta este o iubire curată, care nu cere răsplată.

Sunt prietenii tăcute, loialități nevăzute, suflete care veghează din umbră și nu se grăbesc să iasă în față. 

Și-atunci, să nu ne grăbim să spunem că nu suntem iubiți. Poate suntem iubiți mai mult decât înțelegem. Poate iubirea aceea, altfel decât am visat-o, este exact ceea ce avem nevoie.

Să nu-i uităm așadar pe cei care nu ne-au iubit cum ne-am dorit. Să-i ținem aproape în rugăciune. Poate că și iubirea lor, discretă și altfel, e o lecție pe care Cerul a îngăduit să o trăim.

Căci, până la urmă, orice formă de iubire curată e o scânteie din Iubirea Lui.

Viața e frumoasă

Viața e grea

Viața e un dar

Viața e cu de toate

Delia-Maria – Viața cu de toate