Un sfârșit cu lacrimi, un nou început cu nădejde.

Sfârșiturile vin rareori singure. Le preced, de multe ori, ani de trudă, pași de jertfă, dar și clipe de har. Așa a fost și la ultima Sfântă Liturghie slujită de părintele Nicolae în parohia ortodoxă română din Duisburg, comunitatea pe care am întemeiat-o împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, de la zero.

A fost o zi plină. Plină de har, de emoție, de lacrimi.

La Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, părintele Nicolae ( soțul meu ) a fost hirotesit în rangul de iconom. A fost mai mult decât un moment festiv, a fost o recunoaștere tăcută și profundă a unei slujiri neîntrerupte, jertfelnice, purtate cu demnitate și dragoste timp de peste 12 ani.

Parohia aceasta nu a existat înainte de a veni noi aici. A fost doar o nevoie. O lipsă. O chemare.

Cu binecuvântare de la Arhiereu și ajutorul Domnului, am pus temelia unei biserici vii. Am clădit încet, an după an, din oameni, din rugăciuni, din liturghii, din lacrimi și din duminici dăruite cu totul.

O despărțire în dragoste

Ziua de duminică a fost o încununare. Dar și o ruptură. Am simțit că o parte din noi se închide, ca o ușă pe care nu o trântești, dar o închizi cu grijă, știind că în acea încăpere au rămas ani din viața ta.

Ne-am luat rămas bun. Nu doar în mod simbolic. Părintele Nicolae a slujit ultima Liturghie în această parohie. Copiii noștri au fost acolo. Enoriașii, familia extinsă a sufletului nostru, au fost acolo.

Au fost și cuvinte rostite cu emoție. Voci tremurate. O felicitare plină de gânduri frumoase și bilețele scrise de mână.

Le-am citit pe toate cu lacrimi. Le vom păstra ca pe niște icoane ale sufletului.

Am primit și daruri, și flori, dar mai presus de toate am primit dragoste. O dragoste care nu se cumpără, nu se cere și nu se pretinde. O dragoste care s-a născut în ani de slujire comună.

Un gând aparte de recunoștință se îndreaptă către Magda, care, cu mult curaj și sensibilitate, a rostit un cuvânt de suflet în numele întregii comunități. Îi mulțumim pentru că a știut să dea glas emoțiilor tuturor, cu respect și căldură, în fața Înaltpreasfințitului și a celor prezenți.

După slujbă, agapa frățească a fost o prelungire firească a comuniunii noastre: cu bucate pregătite cu osteneală și dragoste, cu fețe zâmbitoare și ochi umezi, cu îmbrățișări și priviri care spun mai mult decât orice cuvânt.

Din nou la drum

Acum, plecăm. Dar nu fugim.

Nu ne desprindem din grabă, ci ne desprindem pentru a continua.

Pornim din nou la drum, tot de la zero, dar cu sufletul plin. Mergem spre Biberach an der Riß, acolo unde Dumnezeu ne trimite într-o nouă misiune.

Nu știm ce ne așteaptă, dar știm Cine merge cu noi.

Dumnezeu, Care ne-a fost alături în toți acești ani, este și va fi cu noi. Și acolo, poate, ne va rândui din nou să unim inimi, să zidim o biserică vie, să ne unim cu cei care au nevoie de această lucrare a dragostei, a credinței și a nădejdii.

Parohia din Duisburg nu va fi niciodată un capitol închis. Va rămâne o filă de aur în cartea vieții noastre.

Și în tăcerea de după Liturghie, când se sting vocile, iar pașii se îndepărtează de biserică, știm un lucru:

• Lucrarea lui Dumnezeu nu se sfârșește, ci se mută acolo unde este nevoie de ea.

✝️ Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Viata e un dar

Viata e grea

Viața e frumoasă

Viața-i cu de toate

Delia Maria – Viața cu de toate