Cu ce ne cumpărăm, de fapt, viața?

Trăim în vremuri în care avem de toate. Sau, cel puțin, așa ne place să credem. Ne construim case mari, cu piscine strălucitoare, cu etaje, camere, dressing-uri, garaje… dar ajungem acasă seara târziu, obosiți, și ne retragem într-un singur dormitor, pe o singură jumătate de pat.

Ne cumpărăm haine cât pentru o viață întreagă. Pantofi în toate culorile, genți, sacouri, rochii, tricouri. Dar în fiecare zi alegem aceleași câteva piese confortabile, aceleași haine în care ne simțim „noi”. Restul? Le depozităm cu grijă în dulapuri, construim dressing-uri întregi pentru ele — să le avem acolo, să ne știm „echipați”.

Umplem coșurile cu mâncare — de toate felurile, din toate colțurile lumii. Frigiderele gem, congelatoarele nu mai fac față. Și totuși, ajungem să aruncăm o mare parte din această abundență. Pentru că pofta nu ține pasul cu excesul. Și timpul nu ne mai ajunge nici să mâncăm liniștit.

Ne luăm mașini frumoase, scumpe, rapide, sofisticate. Dar în fiecare dimineață stăm blocați în trafic, în coloană, la pas, ca niște rățuște grăbite pe bulevarde sufocate. Puterea sub capotă nu ne duce nicăieri mai repede, dar am plătit-o cu mândrie — și cu rate.

Pentru toate aceste lucruri, muncim. Din zori și până-n noapte. Ne risipim în sarcini, alergături, termene-limită. Și în goana asta, uităm să ne privim părinții în ochi, să stăm de vorbă cu partenerul de viață, să ne jucăm cu copiii sau să ieșim cu prietenii. Ne golim de clipele care contează pentru a aduna obiecte care, în fond, nu țin de cald sufletului.

Ne mințim că le cumpărăm cu bani. Dar adevărul e că le plătim cu timp. Le cumpărăm cu viață. Cu orele în care am fi putut iubi. Cu zilele în care am fi putut simți. Cu anii în care am fi putut trăi simplu, dar cu adevărat.

Viața cu de toate, nu înseamnă să ai de toate în exterior, ci să fii împăcat în interior.
Să nu ratezi esențialul în goana după decor. Să nu uiți că luxul cel mai prețios e timpul petrecut cu cei dragi — și cu tine însuți.