Juni 10, 2024

Când valurile vieții cresc… și pământul nu se mai simte

Viața este adesea comparată cu o mare vastă și imprevizibilă. Uneori, apele sunt liniștite și senine, alteori, valurile se ridică amenințător, iar furtunile par nesfârșite. În aceste momente, ne testăm limitele și credința.

Nu sunt o înotătoare desăvârșită. Mă aflu undeva la nivelul „căluțului de mare” – adică într-o apă unde încă pot atinge cu tălpile fundul. Atât timp cât simt pământul sub mine, nu mă tem că mă voi îneca.

Așa e și în viață. Cât timp pot simți că dețin, cât de cât, controlul asupra unei situații, cât timp ating „terenul sigur”, am încredere că pot merge mai departe. Sunt o femeie optimistă, sunt o femeie luptătoare. Am înfruntat multe valuri, unele mici, altele uriașe, și prin mila lui Dumnezeu, am ieșit la liman. 

Au fost și furtuni care m-au dus până la limita supraviețuirii. Fără Harul și ajutorul Domnului, nu știu dacă aș mai fi fost astăzi aici, ca să scriu toate acestea.

Slavă Ție, Doamne, pentru toate!

Astăzi însă, mă simt în mijlocul unui ocean. Nu mai simt pământul sub picioare, și țărmul pare departe, foarte departe. Apele sunt tulburi, adâncimea înfricoșătoare, iar vântul îmi biciuiește fața. Și totuși, nu deznădăjduiesc. 

Nu disper. Chiar dacă, uneori, mă încearcă îndoiala și cad în ispită, îmi amintesc Cine este cu mine. Îmi amintesc de Cel pe care Îl am în cer – pe „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Și strig, precum Petru odinioară: 

Până acum, în cei 41 de ani ai mei – ani dăruiți din mila lui Dumnezeu – nu am pierdut niciodată ceva fără ca, în timp, să primesc ceva mai bun în schimb. Așa lucrează El – tainic, răbdător, cu iubire.

Nu vrednicia noastră, ci Mila Lui ne ține.

Cu Dumnezeu înainte!

Și cu Sfinții Lui – Prietenii noștri buni, grabnic ajutători!

Sus inima!

Viața-i grea.

Viața-i un dar.

Viața-i cu de toate.

Delia-Maria

10 iunie 2024

Schreibe einen Kommentar

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert