“Nu aș schimba nimic, dar nimic din tot ceea ce mă face mamă. 

Nici măcar serile cu febră când fierbea inima în mine de frică și eram gata să fug cu el la spital în fiecare moment. Pentru că așa am aflat cât de puternici suntem amândoi. 

Nu aș da pe nimic nici schimbatul de scutece murdare sau podelele pline de biscuiți sau unse cu piure de fructe. Așa am învățat că există iubire necondiționată și că relația cu copilul meu nu e doar despre zâmbete și poze perfecte. 

Și serile lungi în care nu voia să adoarmă… Oh! Serile acelea în care mi-am mușcat buzele și am zâmbit, chiar dacă îmi venea să urlu, m-au învățat cum se simte să obosești din iubire pentru omul cel mai drag pe lume. 

Iar acum, când deja strânge din dinți și îmi răspunde înapoi, de parcă am fi de-o vârstă… parcă și mai mult îl iubesc, pentru că înțeleg că am privilegiul de a modela și învăța un omuleț cum să ajungă MARE, în toate sensurile cuvântului. Că e la mine să educ un om cald, blând, civilizat și hotărât să facă lumea din jurul lui bucuroasă să-i fie în preajmă. 

Doar că uneori… și mâinile astea două obosesc. 

Să crești minuni poate fi de-a dreptul greu!

Așa că îmi mai pierd răbdarea și mai țip. 

Ba chiar mai spun câte ceva ce apoi regret… și nu mai pot lua înapoi. Mai pot doar să îmi cer iertare și să mă rog să uite.

Uneori, aș vrea să mă ascund într-un colț al casei și să nu mai aud pentru a o suta oară același cântecel dat la maxim, același «Nu vreau!», aceleași țipete la ora de culcare sau mofturi de lângă farfuria cu mâncare. 

Alteori, parcă mi-e dor să nu mi se mai pară că tot ce știu să spun e «N-am timp acum, copile!» și să îmi amintesc cum e să te simți odihnită.

Cu toate astea, nu aș schimba nimic din ceea ce mă face mamă. Poate doar clipele în care parcă nu sunt eu și mă transform în vrăjitoarea cea rea din poveste… ”

Cred că nu e mamă care să nu treacă prin toate stările astea, care să nu fie în anumite zile un munte de energie, în altele, un ocean de nervi și de stres. Exact ca în mesajul de mai sus. 

Problema e că, de cele mai multe ori, uităm să spunem “Stop!” și să ne luăm o pauză, așa că ajungem să-i rănim pe cei din jur și să ne rănim pe noi înșine. 

Mai exact, uităm să avem grijă de noi, așa că ajungem la oboseală, suntem mai sensibile, mai irascibile, răbufnim din lucruri mărunte și ajungem să ridicăm tonul la copii mai des. 

Sau, mânate de dorința de a le face pe toate, de a fi mama ideală, soția, prietena, colega ideală, ajungem la epuizare și nu știm cum să ne mai ridicăm. 

Atunci când ești mamă, timpul liber e ca unicornii – adică din basme – 😁

💜“Mamă, dă jos lumea de pe umerii tăi!”💜

VIAȚA E UN DAR !

Sursa text : Urania Cremene