La biserică nu mergem nici pentru preot, nici pentru a fi văzuți de alții. Nici pentru că trebuie să participăm la un parastas, la un botez sau la vreo ocazie specială.
Mergem la biserică atunci când înțelegem că viața noastră nu e posibilă fără Hristos.
Când simțim că, fără Sfânta Liturghie, suntem incompleți.
Așa cum, zi de zi, ne spălăm pe dinți, mâncăm, ne îmbrăcăm, ne îngrijim — nu pentru alții, ci pentru că sunt necesități firești ale trupului — tot așa, și sufletul are nevoie de hrana lui:
credința trăită, concretă, practică, nu doar teoretică.
Abia când ajungem la această înțelepciune, mergem cu adevărat și cu folos la biserică.
Abia atunci simțim că nu ne este bine să lipsim, decât în cazuri absolut binecuvântate.
Eu am înțeles asta pe la vârsta de 13 ani.
Încerc, cu rugăciune și răbdare, să sădesc această trăire și în copiii mei — ca un reflex sufletesc.
Astăzi, dintr-un motiv binecuvântat (cred), nu am ajuns la Sfânta Liturghie.
Dar, deși pare că ziua mea a fost întreagă — mi-am făcut rugăciunea, am băut cafeaua, am luat micul dejun, mi-am văzut copiii liniștiți lângă mine — totuși, simt o lipsă adâncă.
Un gol care nu se umple cu nimic din cele obișnuite.
Un dor de Hristos, de slujbă, de Trupul și Sângele Lui.
Din fericire, știu ce îmi lipsește — și mă străduiesc ca astfel de duminici să rămână rare.
Să nu uităm:
Harul lui Dumnezeu se revarsă în timpul Sfintei Liturghii, în biserică, nu prin ecran.
Nu contează cum arată biserica: dacă are pictură sau icoane în cui, dacă are bănci sau doar pereți.
Nu contează cum e preotul: tânăr sau bătrân, blând sau aspru, cunoscut sau necunoscut.
Contează doar să fii prezent acolo — cu inima ta.
Harul coboară peste toți cei prezenți. Hristos este Capul Bisericii. Preotul este doar slujitor.
În astfel de duminici simt nevoia să mă rog mai mult.
Pentru cei care încă nu știu unde este sursa bucuriei lăuntrice.
Pentru cei care caută harul în altă parte și nu îl află.
Care se simt goi, deși aparent au totul.
Unii ajung în depresie, în dependențe, în divorțuri repetate, în prăbușiri.
Dar problema nu este lipsa de avere, ci lipsa de har.
Să ne rugăm ca lumea să înțeleagă:
Biserica nu este despre preot, ci despre Hristos.
Și fără Harul Lui — nu putem nici măcar respira, deși avem oxigen în plămâni.
Viața e un dar.
Viața-i cu de toate.
